Bucharest
5.F.2.5. Libertatea de exprimare, de opinie, de
constiinta si de religie
Drept
Libertatea de expresie se aplică nu
numai „informaţiilor” sau „ideilor” care sunt primite
favorabil, dar şi acelora care ofensează, şochează sau
deranjează statul sau orice alt segment al populaţiei. Aceasta
înseamnă pluralism, toleranţă şi spirit deschis, în
absenţa cărora 20220m1216u nu putem vorbi de existenţa unei „societăţi
democratice”. Prin urmare, fiecare „formalitate”, „condiţie”,
„restricţie” sau „sancţiuni” impuse în acest domeniu
trebuie să fie proporţională cu legitimitatea scopului
urmărit.
Libertatea de expresie, care este
protejată prin art. 10 al Convenţiei, este socotită drept una
din cheile de boltă ale democraţiei. Aşadar, potrivit art. 10, „Orice
persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica
informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor
publice şi fără a ţine seama de frontiere”. Dispoziţiile
articolul amintit nu împiedică însă statele, „să supună
societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune
unui regim de autorizare”.
De asemenea, exercitarea acestor
libertăţi, ce comportă îndatoriri şi
responsabilităţi, „poate fi supusă unor
formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni
prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea naţională, integritatea
teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii
sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a
împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Libertatea de expresie este
şi un element esenţial din care decurg alte drepturi şi
libertăţi, şi, totodată consecinţa logică a
dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de
religie, care face obiectul art. 9 al Convenţiei, potrivit
căruia: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de
conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de
a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi posibilitatea de
a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv,
în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici
şi îndeplinirea ritualurilor”. Alin. 2 al art. 9 din Convenţie
statuează că, „libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,
prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a
sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea
drepturilor şi libertăţilor altora”.
Având în vedere cele de mai sus, nu este
deloc surprinzător că au fost deferite Curţii Europene a
Drepturilor Omului un număr mare de speţe referitoare la
libertatea de expresie. Astfel, unul dintre cele mai celebre cazuri este Sunday
Times contra Marea Britanie, din 1979, caz ce a pornit de la o
hotărâre judecătorească emisă de un tribunal britanic
pentru a împiedica ziarul Sunday Times să publice un articol referitor la
un proces aflat pe rol. Articolul aducea la cunoştinţa opiniei
publice faptul că numeroşi copii se născuseră cu
malformaţii grave deoarece mamele lor luaseră, în timpul sarcinii, un
medicament numit „thalidomină”. Curtea a hotărât că
respectiva ordonanţă judecătorească a încălcat
libertatea de expresie: articolul din Sunday Times era de interes public
şi publicul avea dreptul de a-i cunoaşte conţinutul, chiar
dacă procesul al cărui obiect îl constituia medicamentul era
încă pe rol.
Libertatea de exprimare se coroborează
cu „îndatoriri şi responsabilităţi” şi poate fi
subiectul multor restricţii „necesare într-o societate
democratică”. Curtea a aplicat riguros limitele dreptului la
libertatea de expresie. Astfel, de exemplu, în cazul Handyside contra Marea
Britanie, din 1976, Curtea a hotărât că statul a fost
îndreptăţit să aplice restricţii faţă de
publicarea „Micului manual roşu” pentru şcolari, o carte având
drept scop educaţia sexuală a tinerilor dar care a fost
considerată o „publicaţie obscenă” în virtutea influenţei
negative pe care ar fi putut-o avea asupra moralităţii tinerilor
cititori.
Aşadar, deşi Convenţia
Europeană asigură un înalt grad de protecţie a drepturilor
omului, mai sunt încă necesare şi alte acţiuni în scopul
întăririi şi promovării dreptului la libertatea de expresie. În
cadrul Consiliului Europei, Comitetul Miniştrilor a luat poziţie în
această problemă prin intermediul Declaraţiei sale asupra
Libertăţii de Expresie şi Informare din 29 Aprilie 1982, declaraţie
ce fixează drept obiective: „respectarea drepturilor enunţate de
Articolul 10”, garantarea „absenţei cenzurii, a controlului sau
constrângerilor arbitrare” în domeniul mijloacelor de comunicare în
masă, şi susţine, de asemenea, cu tărie „existenţa
unui larg spectru de mijloace de comunicare independente, ce reflectă
diversitatea ideilor şi opiniilor”.
Totodată, trebuie amintită
şi Convenţia Europeană privind Televiziunea
Transfrontalieră, ce oferă şi cadrul juridic necesar
difuzării programelor radiodifuzate transfrontieră, fiecare parte
contractantă angajându-se să garanteze recepţia programelor din
străinătate şi retransmisia lor integrală în teritoriu, cu
condiţia respectării unui set de reguli minimale. Convenţia este
deschisă şi statelor nemembre, fiind încurajate să adere la ea
toate statele din Estul şi Centrul Europei şi să ţină
seama de prevederile sale la elaborarea legislaţiei interne. De asemenea,
există şi o directivă similară a Uniunii Europene – „Televiziunea
fără frontiere”, iar cele două organizaţii
menţin un contact strâns atât în acest domeniu, cât şi în acela
privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
Adunarea Parlamentară a adresat mai
multe recomandări Comitetului Miniştrilor, referitoare la
independenţa mijloacelor de comunicare şi a accesului publicului la
un cât mai larg evantai de ştiri, informaţii şi opinii, mai ales
prin intermediul serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune.
Cu acest prilej au fost adoptate şi unele rezoluţii, una dintre ele
conţinând principiile necesare garantării exercitării
libertăţilor şi drepturilor omului în profesia de jurnalist,
bazate atât pe articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
cât şi pe jurisprudenţa Comisiei şi Curţii.
În ceea ce priveşte dreptul la
libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie - care, aşa cum am precizat, se află în
strânsă legătură cu libertatea de expresie - subliniem că, foarte
puţine speţe au fost aduse în faţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Putem, totuşi da ca exemplu, un caz privind interzicerea
„prozelitismului” în Grecia (cazul Kokkinakis contra Grecia, din
1993).
Consiliul Europei a studiat mai multe
aspecte importante legate de acest drept, şi mai ales de obiecţiunea
de conştiinţă la efectuarea serviciului militar obligatoriu.
Asupra acestui subiect, Comitetul Miniştrilor a adoptat şi o
recomandare care enunţa următorul principiu fundamental: „Orice
persoană supusă obligaţiei efectuării serviciului militar
şi care, constrânsă fiind din motive de conştiinţă,
refuză folosirea armelor, trebuie să aibă dreptul să fie
scutită de această obligaţie, (în anumite condiţii)…
Persoana poate îndeplini un serviciu alternativ”.
Adunarea Parlamentară a continuat
şi continuă să acorde o atenţie specială problemelor
legate de acest drept, cercetând subiecte extrem de diversificate, ca, de
exemplu, anumite campanii în favoarea amnistierii universale a tuturor
prizonierilor de conştiinţă (Rezoluţia 801/1983) şi „Sectele
şi noile mişcări religioase” (Recomandarea 1178/1992) etc.
←